Dezvoltarea calitatilor la copii – Florian Colceag

DSC_0243

“Oamenii au nevoie de crize pentru a se trezi. Doar in mijlocul unei mari crize omul se schimba“, afirma profesorul Florian Colceag in cadrul unor serii de seminarii pe teme de educatie (scolara, economica, a mediului, a gandirii, etc).

Criza ne pune in fata o alegere: fie ne schimbam in totalitate si re-devenim oameni, fie continuam ca si pana acum si ne indreptam spre distrugere.

“Acesta e marele moment istoric pe care il traieste omenirea, moment in care omenirea descopera puterea de a da si de a lua”, ne face atenti Florian Colceag in preambulul acestei discutii-interviu.

R: Unde gresim cel mai tare, ca parinti, ca profesori?

F.C: Cate minute pe zi i se cere unui copil sa fie genial? Dar unui adult?

Cate minute pe zi unui elev i se cere sa fie uman? Dar unui adult? Cate minute pe zi i se cere sa fie sensibil la problemele altora? Dar intelept? Dar empatic, intuitiv? Cate minute pe zi, societatea, sistemul de invatamant cere elevilor sa aiba calitati? V-a cerut vreodata societatea? Crizele va cer asta, catastrofele, pentru ca altfel nu se poate rezolva o catastrofa.

Unde gresim? Abordarea noastra e gresita. Daca nu le cerem sa-si dezvolte calitati copiii nu cresc in valoarea lor personala. Nu cresc, nu dezvolta aceste calitati, nu sunt solicitate, nu sunt hranite. Daca nu remarcam aceste calitati, daca nu le laudam, nu le ridicam la un anumit grad, nu ii invatam sa le foloseasca in mod corespunzator, copilul se aplatizeaza. Noi ce-i cerem de fapt unui elev? Sa fie obedient, sa fie punctual, sa-si faca bucatica de tema fara pasiune, sa reproduca, sa fie un magnetofon.

Ne irosim viata pe tot felul de placeri care ingrasa niste oameni de hartie, care fabrica bani si manipuleaza pe altii cu bani in loc sa ne uitam la nevoile celorlalti, sa-i ajutam cu puterile noastre.

Deci facem un prost managemant al crizelor in clipa in care nu cultivam caracteristicile inalte ale copilului, care inseamna darurile cu care s-a nascut.

Aici e marea schimbare de paradigma, care se duce pana la nivel foarte tehnic.

Trebuie sa ne gandim ca proiectam educatia pentru 20 de ani. De ce fel de calitati va fi nevoie in 20 de ani? Trebuie sa le dam posibilitatea sa-si imparta calitatile celorlalti, sa-i grupam in asa fel incat, pe abilitati sa se completeze intre ei, sa se ajute reciproc. Iata o schimbare de paradigma. Stilul de invatare trebuie respectat, inteles si cultivat.

R: Numiti trei valori in care credeti

F.C: Eu nu cred in valori. Valorile sunt cantitati perisabile. Cred in capacitatile umane de a ajunge oricat de departe si cred in coerenta acestui univers care e dincolo de valori. Si mai cred in echilibrul general al lucrurilor, dar in sistemul de valori umane nu pot sa spun ca cred foarte mult pentru, ca timpul le schimba. Le schimba profund. Un exemplu in directia asta ar fi cavalerismul, care era valoarea numarul unu al secolelor trecute si care s-a deteriorat pana la disparitie. In loc de cavalerism avem magarie.

R: Si totusi cum reasezam o scara a valorilor care astazi pare rasturnata? Este nevoie de niste valori care sa ne ghideze.

F.C: Le re-inventam, valorile sunt un sistem masurabil, iar orice este masurabil devine contradictoriu. Exista o celebra teorema care spune ca orice sistem axiomatic finit cu o metrica inclusa, deci masurabil, e contradictoriu. De fiecare data cand punem in valoare, sa vindem, sa pretuim, sa pretaluim, stricam echilibre- o entitate oarecare, om, o planta pe care incerci sa o valorifici si-i schimbi locul in care ea s-a hranit si crescut si-i schimbi atmosfera care i-a permis sa aiba tot ceea ce are extraordinar, o omori.

Dar noi gandim comercial, din pacate, in loc sa gandim uman. Din cauza asta nu doresc valori. Ceea ce doresc e ceea ce face sa creasca totul si acestea sunt calitatile.

Calitatile sunt cele mai importante pentru ca, pe masura ce le imparti, cresc. Inteligenta este o calitate, imparti inteligenta, creste inteligenta. Bunatatea e o calitate. Imparti bunatate creste bunatate. Intelepciunea e o calitate. Imparti intelepciune, creste intelepciune. Omenia e o calitate.

Banii sunt o valoare- ii imparti ii pierzi. Faima e o valoare, O imparti, o pierzi. Nu te poti duce sa te bati cu caramida in piept fara sa te deteriorezi, ca faima, ca imagine.

Valorile sunt perisabile. Calitatile sunt nemuritoare.

R: De ce ne este atat de greu sa facem trecerea, schimarea de paradigma?

F.C: Ne vine greu pentru ca noi suntem fortati de societate sa ne adaptam unor nise inguste, in care nu ni se cere sa facem minuni, din contra ni se cere sa facem putin, deseori nici macar bine. Suntem fortati, intr-un fel sa ne deterioram ca spirit, ca gandire, ca personalitate, iar atunci ne pierdem orizontul, ne pierdem suflul. Ajungem ca niste gaste domestice care doresc sa zboare. Mai dau din aripi un pic, mai se inalta putin deasupra drumului, dar aterizeaza inapoi pentru ca sunt domestice si sunt grase, ingrasate. Nu mai avem puterea sa ne schimbam cu usurinta decat daca ne dorim foarte tare. O gasca domestica, daca se straduieste in fiecare dimineata si munceste mult pana slabeste si isi intareste muschii, poate zbura, dar e un efort pe care nu toata lumea e dispus sa-l faca. Ca sa te schimbi, sa te dezvolti, sa te transformi, sa devii zburator e un efort adevarat. E mai confortabil, mai caldut sa te taraii cu burta pe pamant si sa te faci ca din cand in cand vrei sa zbori.

R: In sistemele de educatie Montesori si Waldorf se construieste pe tendintele naturale ale copilului catre explorare, munca si creativitate. De ce nu exista o extindere mai mare a scolilor de acest tip sau o pondere mai mare a acestui mod de gandire in sistemul clasic de invatamant?

F.C: Tendintele naturale de crestere ale copilui nu se potrivesc cu artificialitatea lumii sociale in care traim. Trebuie sa fim convinsi ca traim intr-o lume totalmente artificiala si irationala in care inlocuim adevaratele calitati ale universului in care traim cu valori episodice care deseori nu inseamna decat o forma de manipulare a societatii. De exemplu banul. Banul care reprezinta de fapt masura administratiei, nu reprezinta o valoare adevarata. O administratie competenta este in masura sa dea valoare banului, altfel, intr-o admistratie incompetenta banul isi pierde orice urma de valoare si ajunge sa fie ban inflationist. Deci este o lume artificiala a banului. N-ati vazut nici o floare facand bani. Ceea ce este adevarat si realmente pretios in Universul asta e gratis. Aerul e gratis, frumusetea naturii e gratis, bunatatea oamenilor e gratis, intelepciunea e gratis. Dar noi invatam sa cumparam placeri, care nu sunt gratis.

R: Aici as adauga ca se promoveaza in societate pe scara larga o asa-zisa libertate de a face orice de parca scopul existentei noastre ar fi placerea si evitarea durerii. Televizorul, prin faptul ca te hipnotizeaza sa stai pasiv sa-l privesti, fara sa te supuna la vreun efort de gandire e o alta “realitate” care poate induce ideea urmaririi placerii ca scop in sine.

F.C: Da, e o lume artificiala, nu e o lume adevarata. Pentru nevoile noastre noi nu am avea mult de cheltuit si mult de facut. Noi ne irosim viata insa pe tot felul de placeri care ingrasa niste oameni de hartie, care fabrica bani si manipuleaza pe altii cu bani in loc sa ne uitam la nevoile celorlalti, sa-i ajutam cu puterile noastre.

R: Suntem inca tributari comunismului, in Romania?

F.C: Desigur. Orice forma de viata conserva istoria prin care a trecut anterior. Nu se pune problema sa scapam vreodata de urmele comunismului. Ele au ramas si se manifesta din plin: suspiciune, ne-munca, profituri necinstite pe seama altora, minciuna, demagogie, lipsa de omenie. Dar se pot micsora in clipa in care noi crestem. Este ca o pata pe harta: daca harta este cat pata atunci harta devine neagra, dar daca harta creste, devine imensa, pata respectiva devine nesemnificativa. Depinde de noi sa crestem, sa devenim noi mari, distingandu-ne constiinta, distingandu-ne personalitatea si atunci, in istoria noastra, acel punct care inseamna comunismul nu va mai conta prea mult.

R: Cum ar trebui sa intre profesorul la clasa?

F.C: Cu sinceritate, in primul rand. Apoi cu multa omenie. Pentru ca daca nu are sinceritate si omenie nu va recunoaste niciodata ca nu stie tot, ca nu poate raspunde la toate solicitarile, ca are nevoie de sprijinul elevilor. In momentul in care elevii il sprijina, toata lumea profita. Si copii profita pentru ca au in fata lor un om care a invatat sa fie om, care ii poate inspira, si profesorul profita pentru ca intelege unde sunt nevoile copiilor si le poate aduce ceea ce au ei nevoie.

Ce da un profesor elevului? Da ceea ce are.

Daca profesorul a invatat sa-si cultive calitati il va invata si pe copil sa-si cultive calitati. Ei devin gifted. A fi gifted nu tine numai de bagajul nativ, ci tine de modul de hranire a acestor daruri, pe care daca le hranesti, cresc. Cresc in tine, cresc in cei din jur. Se transmit, se duc mai departe.

Articol preluat de pe: epochtimes-romancipo@uaic.roia.com/news/este-nevoie-de-o-alta-paradigma-intram-in-alta-era-oamenii-trebuie-sa-aiba-continut-uman-toleranta-creativitate-bunatate—106347?fb_action_ids=10201669133758741&fb_action_types=og.likes

Cum se cresc fetitele? “Girls are made in haven”

DSC_0286        

           “Girls are made in heaven” (“fetele sunt facute in ceruri”), spune o zicala anglo-saxona. Si asta pe buna dreptate, pentru ca inca de la o varsta frageda fetitele au un farmec deosebit, o personalitate agreabila si o femininitate naturala. In epoca emanciparii si a feminismului radical care deride aceste trasaturi, insa, se pune tot mai insistent intrebarea: este posibil ca, odata ajunse mature, aceste trasaturi nobile ale tinerei fete sa se pastreze? Raspunsul la aceasta intrebare este dat de un expert in domeniu, Dr. James Dobson, vreme de multi ani Presedintele organizatiei Focus on the Family din Statele Unite, organizatie pe care a fondat-o in 1979. In 2010 a publicat cartea Bringing up Girls, care in traducere romaneasca ar fi “Cum se cresc fetele”. Recomandam aceasta carte parintilor si tuturor persoanelor care lucreaza in domeniul educatiei si mai ales cu tinerii. Ea contine retete excelente pentru supravietuirea trasaturilor nobile si naturale ale fetelor in tranzitia spre adolescenta si viata adulta. 

           Cartea e foarte bogata in informatii si ar fi o nedreptate sa faci un rezumat al celor 285 de pagini ale ei intr-o singura pagina. Dr. Dobson e un crestin autentic si un specialist in psihologia copilului. In 2001 a publicat cartea Bringing up Boys (“Cum se cresc baietii”). La insistenta parintilor a publicat Bringing up Girls. Informatiile si analiza prezentata de Dr. Dobson sunt bazate atit pe invataturile Scripturii cit si pe un volum mare de studii sociologice si psihologice privind fetele, caracterul lor, si cresterea lor. Cartea pune in contrast aceste invataturi sanatoase cu principiile de conduita feminina promovate de miscarea feminista contemporana. Arata de ce primele asigura supravietuirea caracterului feminin iar cele din urma distrugerea lui. 

          Este greu de facut o lista completa a tuturor retetelor promovate in Bringing up Girls. Fiecare din cele 22 de capitole ale cartii contine subcapitole care la rindul lor contin explicatii si recomandari specifice. Aproape ca fiecare paragraf al cartii contine o recomandare. Ele sunt aranjate sa corespunda evolutiei de varsta, biologice si de caracter a tinerei fete care se transforma in adolescenta iar apoi in tinara sotie. Inca de la inceput insa, Dr. Dobson face o remarca importanta pentru fiecare parinte: parintii au o responsabilitate primodiala in supravegherea cresterii si dezvoltarii caracterului ficelor lor. Responsabilitatea asta e determinata si impusa de invataturile Scripturii. De exemplu, respectul fata de Dumnezeu inseamna respect fata de parinti, respectul de sine, si respectul fata de semeni. Acest respect, manifestat pe planuri multiple, afirma Dr. Dobson, garanteaza ca tinara fata isi va mentine puritatea pina la vremea casatoriei si va transmite aceleasi valori ficelor ei. Parintii trebuie sa-si investeasca timpul si rabdarea pentru a cladi caracter in ficele lor. 

 Fete pe cale de disparitie 

         Inca de la inceputul cartii Dr. Dobson afirma ca fetele sunt pe cale de disparitie, evident nu din punct de vedere biologic, ci al caracterului. Educatia publica, ideologia feminista si pedagogia moderna distrug feminitatea tinerelor fete si inca de la o varsta frageda le invata sa fie tocmai opusul mamelor lor ori a modelului biblic al feminitatii. Ele sunt invatate ca abstinenta nu e o valoare, monogamia nici ea, ca fetele trebuie sa fie agresive, obraznice cu baietii, sa-i respinga, sa foloseasca un limbaj si un jargon care ofenseaza, sa fie cu un pas inaintea baietilor. Li se pune in minte notiunea ca intre sexe exista un raboi pe care ele trebuie sa-l castige. Aceasta este viziunea societatii occidentale seculare pentru noua generatie de femei. Viziunea aceasta e promovata de sistemul de invatamint, media, lumea afacerilor, de societatea consumerista, de instrumentele ideologice redactate de ONU ori de Parlamentul European. Fetele ajung chiar sa-si puna de vanzare virginitatea online. Si totusi, studiile sociologice indica ca fetele crescute sa se comporte asa sunt mai nefericite, au o tendinta spre suicid mai ridicata, si devin recidiviste. In sensul acesta deci, afirma Dr. Dobson, sunt fetele pe care de disparitie. 

Confidenta de sine 

               Confidenta de sine si autostima sunt caracteristici foarte importante pentru orice fiinta umana, dar in special pentru tinerele fete. Cele carora le lipsesc aceste trasaturi devin prostituate, nefericite in casatorie, ori sunt inclinate mai mult spre divort. Cladirea confidentei si a autostimei pentru fete incepe in familie. Rolul principal in edificarea acestui proiect ii revine tatalui. Mai mult ca mamei. Incepe cu un tata care a fidel mamei fetei, sensitiv si preocupat de nevoile fetei lui. Tati cu caracter solid rezulta in fiice cu un caracter solid. Fetele privesc spre tatii lor mai mult decit spre mamele lor pentru a dezvolta perseverenta si incredere in viata. In acest sens tatii sunt incurajati sa spuna fetelor lor ca sunt frumoase si elegante. Sa le imbratiseze. Sa le afirme calitatile pozitive. Aceste afirmatii, venite din partea sexului opus, dau fetelor confidenta de care au nevoie cind devin tinere si in cautarea unui sot. 

             De la mame, fetele invata cum sa devina domnisoare. Invata tandretea in vorbire, eleganta in comportament, si moralitatea necesara unei societatii sanatoase. Cu mai bine de 200 de ani in urma, John Adams, unul din primii presedinti ai SUA, afirma ca manierele feminine intilnite in societate constutuie un barometru care masoara nivelul de moralitate si virture al unei natiuni. Asazi comentariul lui ar fi luat in ris si Adams ar fi etichetat un sexist misogin. Si tot el afirma ca moralitatea publica trebuie generata in viata de familie. Degeaba, afirma el, ar preda scolile si universitatile moravuri pentru tinerele fete daca ele nu sunt invatate in familiei in anii fragezi ai vietii. Astazi, insa, situatia e tocmai diferita. Nici in familie nici in scoli nu mai sunt fetele invatate o viata de modestie, moderatie ori civilitate. Cum, se intreaba Dr. Dobson, sa invete tinerele fete maniere cind nu le vad in viata parintilor ori a pedagogilor lor? 

Rolul mamelor si al tatilor 

           Fetele si mamele lor trebuie sa aibe relatii stranse. Fetele trebuie sa se simta atasate mamelor lor. Pentru o fata mama ei e modelul ei ca viitoare mama. Tata e cel care impune in fete notiunea limitelor. Tata e gentil, dar si ferm cind e vorba de comportament nepotrivit. Fetele admira fermitatea in caracterul tatilor lor. De fapt, studiile sociologice indica ca, ajunse la varsta casatoriei, fetele isi cauta soti care se aseamana in caracter cu caracterul tatilor lor

         Printre gafele care unii tati le fac privind fetele lor este sa le compare cu vedetele din media si sa spuna ca fetele lor nu arata ca ele. Asta naruie sensul de confidenta al fetelor. Dimpotriva, tatii trebuie sa spuna ficelor lor ca sunt frumoase, pentru ca la scoala, si mai ales in liceu, baietii adolescenti le judeca dupa standardele frumuestii stabilite de mass media. Incepind de la 16 ani tatilor li se recomanda sa-si scoate fetele in societate, la cina la un restaurant, de exemplu, singuri. Asa fetele invata comportamentul acceptabil din partea baietilor cind li se va face curte. 

De ce tatii sunt importanti?

          In intreg cuprinsul cartii lui, Dr. Dobson accentueaza deseori ca tatii au un rol primodrial in devoltarea calitatilor feminine in fete. In sufletul fiecarei fetite, afirma el, exista un loc secret si ascuns rezervat pentru tatal ei. Tatal ei e modelul de sot pe care ea il va avea si dupa care viseaza. Pina la casatorie tata e cea mai importanta figura masculina din viata ei. Studiile sociologice si sondajele de opinie reflecta ca fetele doresc sa fie iubite de tatii lor. E important ca tatal lor sa le imbratiseze, chiar zilnic. Sa le arate afectiune. Imbratisarea e si mai necesara cind fetele trec prin anii adolescentei. Sunt anii cind fetele trec prin cea mai grava perioada de lipsa de securitate si autostima. Studiile sociologice deasemenea arata ca fetele care au o relatie buna cu tatii lor invata mai bine la scoala, sunt foarte putin predispuse sa dezvolte relatii sexuale inainte de casatorie, si nu au tendinte spre suicid.

           Recomandam paginile 99 la 104 din carte lui Dobson unde el listeaza aproape 100 de lucruri specifice care tatii trebuie sa le aplice in relatiile lor cu fiicele lor. Ele au un impact benefic asupra dezvoltarii psihice, morale si emotionale a fetelor. Unele din ele sunt evidente, altele mai putin evidente. Redam citeva dintre ele. 

         Tatilor: dati ficelor voastre o poza pe care sa o poarte cu ele in prima poseta pe care o vor avea. Nu le tolerati excesele intemperate. Nu le permiteti sa se uite la orice program de televiziune. Astfel le veti invata ca exista limite si ca unele limite sunt bune pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii umane. Fetitele sunt fascinate de treptele rulante. Tineti-le de mina cind se plimba pe ele. Dati-le un mic cadou de fiecare zi a femeii. Pastrati secretele care vi le soptesc in ureche. Fii acasa la timp pentru masa de seara si ascultati la ce are ea de spus. Da-i atentie. Cere-i sa spuna ce a invatat la scoala in ziua respectiva si spune-i ca ai invatat ceva de la ea. Lauda-i faptele bune. Surprinde-o din cind in cind mergind la ea la scoala cind nu se asteapta. Nu te certa cu mama ei in fata ei. Nu ii permite sa vorbeasca obraznic. Nu fii sarcastic cind iti vorbeste de planurile ei de viitor, de visurile pe care le are, chiar daca sunt irealiste. Nu lipsi de la evenimentele importante din viata ei, un concert de pian, de exemplu. Cunoaste-i prietenii. Invat-o ca cel mai important lucru intre o fata si tatal ei e increderea. Sa nu cumva sa te prinda uitindu-te la pornografie. Asta ii va distruge confidenta in tine si confidenta de sine. Nu vorbi lucruri josnice despre femei. Du-o la biserica in fiecare saptamina. Iart-o cind face boacane. Invata-o cum sa fie morala. Ajut-o sa-si creasca viata spirituala. 

Cum se fasoneaza pozitiv vointa copilului? 

            Fiecare parinte e, mai devreme ori mai tirziu, exasperat de iesirile iresponabile ale copiilor lor. Vointa lor e in conflict cu vointa parintilor. Dr. Dobson recomanda cinci lucruri specifice pe care parintii trebuie sa le faca sa directioneze in mod pozitiv dezvoltarea vointei copiilor lor. In primul rind, copiii trebuie sa invete respect fata de autoritate de la o varsta cit mai mica. In primul rind, respect fata de autoritatea parintilor, apoi a celor din biserica, fie preoti fie pastori. In al doilea rind, parintii trebuie sa defineasca limitele comportamentului copiilor lor inainte ca ele sa fie puse in aplicare. Adica, de la o varsta frageda copilul trebuie sa stie de la parintii lui care sunt limitele. In al treilea rind e nevoie ca parintii sa aibe discernamint si sa diferentieze intre neascultarea intentionata a copiilor lor si iresponsabilitatea copilareasca. In al patrulea rind, dupa ce confruntarea intre parinti si copiii se domoleste, parintii trebuie sa reafirme dragostea pentru copii si limitele. Iar in final, parintii trebuie sa dovedeasca copiilor lor ca ei insisi traiesc dupa principiile pe care cauta sa le impuna copiilor lor. 

Feminitatea incepe cu respectul de sine 

               Cultura contemporana hipersexualizata a transformat chiar si pe tinerele fete in femei cu moravuri usoare. Tinerele fete sunt duse de torentul anti-valoric cu care toti ne confruntam. In trecut, torentul cultural era favorabil valorilor si le ducea pe tinerele fete pe aceasta traiectorie de-a lungul vietii din pruncie pina la casatorie. Astazi insa lucrurile stau cu totul altfel. Trebuie sa ne protejam fetele de curentul antivaloric care se manifesta peste tot. La inceput ele se simt bine in mediul hipersexualizat, dar mai tarziu il regreta. Pe cum progreseaza in varsta, pe atit isi dau seama ca fetele mai tinere le iau locul si devin geloase.  

                Pentru a preveni torentul anti-cultural din viata fetelor, Dr. Dobson sugereaza ca parintii sa-si introduca fetele valorilor morale si spirituale de la o varsta cit mai frageda. [Aici facem o mica paranteza sa subliniem faptul ca ideologia care domina Parlamentul European e tocmai opusa. Raportul Estrela, respins de doua ori in toamna si iarna, cauta tocmai reversul, printre altele educatia sexuala a copiilor inca de la varsta de 4 ani,  inclusiv sa fie informati privind masturbarea. Iar un manual de sexualitate pentru copii si tineri emis in Canada in toamna chiar recomanda ca copiilor mici sa li se permita sa mingiie organele genitale ale parintilor lor. Despre asta am scris in toamna in buletinul informativ AFR de marti] Consecinta acestui torent secularist anti-valoric este subminarea autostimei la fete. Fetele care sunt duse de acest torent nu sunt fericite ci mizerabile. 

Care sunt contravalorile promovate de societatea seculara? 

                 Dr. Dobson e foarte explicit privind non-valorile la care sunt expuse fetele inca din clasele primare. Parinti fiti cu bagare de seama. Sunt mai multe, dintre care si noi  discutam unele dintre ele destul de des in scrisorile noastre saptaminale. Enumeram citeva din ele: (1) experienta sexuala timpurie e buna; (2) virginitatea e rezultatul opresiunii masculine si deci trebuie abandonata cit se poate de devreme; (3) nu exista nicio diferenta majora intre sexe, decit faptul ca femeie aduce copii pe lume; (4) in relatiile dintre sexe, femeile si fetele trebuie sa imite comportamentul vulgar si agresiv al barbatilor; (5) modestia e o non-valoare si reflecta opresiunea femeii de catre barbat; (6) maximizare puterii pentru o fata consta in puterea ei de a deveni un simbol de sex si de a-si maipula puterea spre folosul ei; (7) a fi o femeie de moravuri usoare e un lucru bun; [Nota AFR: in conformitate cu aceasta ideologie anticrestina, in decembrie Tribunalul Suprem al Canadei a dezincriminalizat prostitutia in Canada] (8) intregul spectru de experimentare sexuala e acceptabil (heterosexualitatea si toate celelalte manifestari sexuale); (9) romanta e o traditie care nu are loc in societatea postmoderna; (10) coabitarea e preferata casatoriei. 

                  Care sunt consecintele acestor contravalori in viata fetelor? Dezastru emotional, dependenta de alcool, tutun ori droguri. Depresie. Sex premarital. Concubinaj in loc de casatorie. Sarcini nedorite de la o varsta tot mai frageda. Avort. O schimbare radicala a culturii sociale, cu un cost social enorm. Daca in 1943 in SUA doar 12% din populatie agrea cu sexul premarital, in 1979 procentajul acesta a crescut la 73%. Ba mai mult, un numar in crestere de profesori americani promoveaza idea in cursurile pe care la predau ca e bine sa incurajezi tinerele sa intretina relatii sexuale cu cit mai multi parteneri, si chiar sa foloseasca droguri usoare. 

Vesti bune 

                 Exista insa si vesti bune. Milioane de tineri practica abstinenta, mai ales cei crescuti in familii integre si monogame. Milioane de tineri resping concubinajul si traiesc in familii traditionale, nu folosesc droguri, nu sunt la cutite cu parintii lor, nu sunt dependenti de tutun ori alcool. Procentul tinerilor americani care practica abstinenta e in usoara crestere. Dupa o scadere vertiginoasa a numarului practicantilor abstinentei in toiul reovlutiei sexuale, numarul acesta e in crestere. 

               Daca aceste vesti incurajaza, parintii au responsabilitatea primara sa asigure ca vestile rele de pina acuma sa nu se repete in viata copiilor lor. Parintii trebuie sa-si protejze copiii de pornografie. Trebuie sa monitorizeze siturile electronice vizitate de copiii lor. In cazul fetelor, texting e o obsesie cu efecte foarte negative pentru ele. Incetiniti aceasta practica la fiicele voastre. In final, trebuie insistat ca si bisericile si parohiile sa adopte un rol activ in pastrarea valorilor la tinerii crestini. 

 

Material promovat de Alianta Familiilor din Romania

http://click.icptrack.com/icp/relay.php?r=28441600&msgid=1779830&act=RSK9&c=585695&destination=http%3A%2F%2Fwww.alianta-familiilor.ro

 

 

Ai uitat de copilul din tine?!

                      Nici o familie nu este perfectă. Ne contrazicem, ne certăm, uneori nici nu mai vorbim unul cu altul o bucată de timp. Dar, în cele din urmă, familia e familie, iar iubirea va rămâne mereu între noi. S-ar putea să vină zile în care să nu ne mai putem ajuta. Însă, este de dorit să nu există zile în care nici măcar să nu încercăm

 DSC_0134 (2)

                    “Eu îţi sunt tată, Eu îţi sunt  frate, Eu îţi sunt mire, Eu îţi sunt casă, Eu îţi sunt hrană, Eu îţi sunt hrană, Eu îţi sunt rădăcină, Eu îţi sunt temelie, sunt tot ce vrei când vrei. Ca să nu ai nevoie de nimic, Eu îţi voi şi sluji căci am venit să slujesc, nu să Mi se slujească. Eu îţi sunt şi prieten, şi mădular, şi cap, şi frate, şi soră şi mamă. Eu sunt totul. Un singur lucru îţi cer: să-Mi fii apropiat Mie. Eu sunt sărac pentru tine, cerşetor pentru tine, pe cruce pentru tine, în mormânt pentru tine. Sus, pentru tine mijlocesc, jos, solitor am venit pentru tine de la Tatăl. Tu eşti totul pentru mine: şi frate, şi împreună-moştenitor, şi prieten, şi mădular. Ce vrei mai mult? Pentru ce întorci spatele Celui ce te iubeşte? Pentru ce te osteneşti pentru lume? Pentru ce torni apă într-un vas găurit? Că aceasta faci când te osteneşti pentru viaţa aceasta pământească. Pentru ce-ţi bagi mâna în foc? Pentru ce dai pumni în aer, pentru ce alergi în zadar?”, ne învaţă Sfântul Ioan Hrisostom.

                    Nici o familie nu este perfectă. Ne contrazicem, ne certăm, uneori nici nu mai vorbim unul cu altul o bucată de timp. Dar, în cele din urmă, familia e familie, iar iubirea va rămâne mereu între noi. S-ar putea să vină zile în care să nu ne mai putem ajuta. Însă, este de dorit să nu există zile în care nici măcar să nu încercăm… Copilul care nu primeşte atenţie se îmbolnăveşte. Boala îi oferă atenţia pe care nu o primea când era sănătos. Şi apoi psihicul lui îşi programează să se îmbolnăvească des. În căsniciile nefericite apar copiii nervoşi. În mod repetat am observat sugari care încep să plângă atunci când părinţii se ceartă. Nu este uşor să fii mamă. Mamele care au născut în stare de anestezie sau de aţipire nu îşi pot iubi copii cu adevărat. Căci, iubim de două ori mai mult tot ceea ce plătim cu suferinţă! O naştere lipsită de dureri este împotriva naturii. Şi tot ceea ce este împotriva naturii are laturile sale întunecate. Mamele care nu au lapte, se întâmplă fie pentru că sunt prea slabe, ori prea nervoase. Cine vrea să fie o mamă devine o mamă. Laptele izvorăşte din iubirea de mamă. Există vreo carte care să te înveţe să fii mamă? Există vreo şcoală care să te înveţe cum să fii tată? Puţini sunt cei care ştiu să iubească viaţa şi să se bucure autentic şi frumos de existenţă. Copilul, casa, maşina, jobul nu trebuie să fie un înlocuitor pentru oamenii care nu au răspuns la întrebarea: „Ce rost are să trăieşti?” şi care sunt nefericiţi. Deziluzionaţi, storşi, uscaţi, ofiliţi, îşi fac planuri, proiecţii. Oamenii sunt geloşi. Şi toţi copiii sunt geloşi. Toţi vor să fie unici şi de neînlocuit. Femeile nefericite, deziluzionate de mariajul lor, îşi descarcă nevoia de tandreţe asupra copilului. Rezultatul? Oameni nefericiţi. O căsnicie însorită creează oameni însoriţi. O atmosferă plăcută şi de mulţumire, de armonie sufletească se revarsă în unde invizibile asupra copilului. Copiii sunt cimentul care leagă două pietre pentru totdeauna.

                 Copilul încă din clipa când este bebe se miră, descoperă, îşi priveşte propriul picior ca pe o jucărie minunată şi face efortul, multă vreme zadarnic, de a-l băga în gură, până când marea acrobaţie reuşeşte. Zilnic apar noi acrobaţii care sunt învăţate puţin câte puţin. Copilul este un fin observator şi tinde să devină un mic ştrengar. Dacă observă că la cel mai mic plâns  sau ţipăt se adună în fugă întreaga familie, el ştie că se află în posesia unui mijloc sigur de a-şi ademeni mama la patul său şi uită farmecul de a fi singur, de a se ocupa de el însuşi, de a se descoperi. Minte buclucaşă. Perioadă de autoînnoire, de reculegere. Adeseori, un copil se joacă mai bine cu o minge sau o bucată de lemn, ori alte minunăţii, decât cu cei mai frumoşi ursuleţi de pluş sau jucării teleghidate. Descoperă lumea. Copilul gândeşte, reflectă şi observă fin. Copiii judecă sever şi neînduplecat greşelile părinţilor lor… Loviturile date copiilor sunt o barbarie şi trebuie evitate în mod necondiţionat. Cea mai bună mamă este cea care ştie să-şi dirijeze copilul fără folosirea mijloacelor care otrăvesc şi intimidează personalitatea copilului. Unii dintre copii ajung nevrotici pentru că se comit greşeli în educaţie şi adultul de mai târziu va deveni sclavul propriei copilării. Prea multă laudă este la fel de dăunătoare ca şi excesul de mustrare. Sentimentul superiorităţii şi al aroganţei, precum şi al inferiorităţii, al insuficienţei sunt periculoase. Grandomanie versus timiditate exagerată. Mai târziu, realităţile dure ale vieţii şi modul în care sunt cultivate predispoziţiile, bine sau rău, dezvoltă omul îndemânatic sau stângaci, greoi sau sprinten, împrăştiat sau atent.

                  Copiii sunt genii neînţelese şi iau lumea în stăpânire cu energie supraomenească. Mame entuziasmate. Copilăria nu este o întrecere pentru a vedea cine ştie mai bine să citească, să socotească, să scrie. Copilăria este o mică fereastră în timp pentru a învăţa şi a modela mintea fiecărui copil, în ritmul său. Mai mult decât de cadouri, copiii au nevoie de prezenţa părinţilor. Reală şi dedicată. Să cheltui timp cu copilul tău este mult mai important decât să cheltui bani pentru el. Ne preocupă atât de mult cine va fi copilul nostru mâine, încât uităm că el este deja cineva astăzi. Lumea, acest mozaic de toamnă decantează valorile. Uităm să ne mai jucăm din când în când. O educaţie plină de anxietate, alcătuită pe o „bucurie tremurândă”, care tremură pentru viaţa şi sănătatea copilului, face diferenţa între copilul unic şi copilul pereche. În mod sistematic ne desenăm copilul ipohondru sau, mai actual, inaniţia sau idiosincrazia ne dau griji noi. Cu orice prilej este luată temperatura, este chemat medicul, copilul  este avertizat să nu se înfierbânte, să nu răcească, să nu mănânce cutare sau cutare lucru, să nu se joace acolo sau cu acela ca să nu ia microbi etc. Reacţii. Oameni asociali şi egoişti, răutăcioşi, ridicând din colţul gurii sau din sprânceană la orice senzor nedorit. Copilărie furată. Precoce, prematur, maiestatea sa copilul îşi caută primăvara mereu, mereu.

                     Cad stropi de ploaie reci şi tu nu mai treci astăzi pe strada mea. Copilărie, ce departe ai plecat! Ce departe este visul, paradisul ce aievea mi l-ai promis! Ai jucat doar un rol pe scena vieţii şi eu am fost simplu spectator. Ţi-am încredinţat ale mele surâsuri, ale mele taine, ale mele dureri. Spasmul glotei. A fost ca o zi care s-a risipit pe furiş, cu emoţii, cu bucurii, cu secrete spuse la ureche, cu câteva supărări care s-au rezolvat repede. Încercăm să ne străduim să gustăm mereu din candoarea, inocenţa, puritatea, indiferent dacă am atins idealul sau nu. Evităm tot ceea ce la început este ca o mică fisură într-un vas de porţelan şi apoi se lărgeşte până când, într-o zi, frumosul vas se sparge. Încercăm să chituim, să lipim, să cârpim, să-l protejăm cu o plasă de sârmă şi mânuire atentă. O ciorbă reîncălzită nu mai are acelaşi gust decât dacă eşti foarte flămând şi nu simţi de câte zile a fost preparată. Apoi, viaţa te face să sufli şi în iaurt, cu grijă şi atenţie sporită…

                 Gimnastică a voinţei. Timpul face nazuri, timpul face nani, inimi cunună. Pe lume toate trec, bucurii necazuri. După ploaie apare soare, după iarnă vine primăvară. Eterna întrebare mă face să nu-mi fie urât. Moartea e o mare nedreptate. M-am jucat printre cuvinte şi nu am fost deloc cuminte. Doamne, ce copil eram! Cum va fi nici nu mă întrebam. Nu ştiam ce este rău şi ce este bine. Viața mă coace la foc mic. Mergem mai departe. Rămânem toată viaţa copii de diferite vârste emoţionale. Buze nesărutate, mâinile nemângâiate, strigă, cheamă, toate au vocile lor interioare. Vântul mai smulge lacul ochilor, dar, uneori toţi mai vrem acasă la mama. Vă rog, nu judecaţi uşor dacă nu ştiţi ce înseamnă un dor. Un dor mistuitor. Dacă aţi fost copii şi dacă aveţi în piept o inimă şi aţi iubit cândva, înţelegeţi-mi iluzia şi nu râdeţi de ea. Ştiu Adevărul.

                   Mami, mai suflă-mi în inimă cum îmi suflai pe genunchi să nu mă mai doară buba!

Articol preluat de pe http://www.doxologia.ro

Mai bine prea tarziu decat niciodata

Câta vreme trăim într-o lume civilizată unde uciderea celor nenăscuți este un drept indiscutabil, nu vom fi vreodată fericiți! Aceasta este cauza principală pentru unele dintre cele mai mari rele care ni se întâmplă…

Filmul “Mai bine prea târziu decât niciodată” ne prezintă o poveste impresionantă și tristă despre o femeie ce face un avort pentru a nu renunța la cariera de actriță. Suferind și regretând, însă, cele întâmplate, ea face un gest cu totul neașteptat.

Regizor: Tatiana Erdenko În rolurile principale: Arina Lâcova, Anatolii Kurkovski Anul apariției: 2012

Cinci motive sa Nu mai spui Bravo

Cinci motive sa Nu mai spui Bravo

 

DSC_0218

Alfie Kohn
                  Petrece puțin timp într-un loc de joacă, vizitează o școală sau mergi la petrecerea de ziua unui copil și poți fi sigur că vei auzi în repetate rânduri cuvântul ”Bravo!”. Chiar și copiii foarte mici sunt lăudați pentru că bat din palme. Mulți dintre noi emit astfel de judecăți la adresa copiilor atât de des, încât acestea au devenit aproape un tic verbal.
Destule cărți și articole ne sfătuiesc să nu ne bazăm pe pedepse, de la palme la izolarea forțată (”pauza” sau ”time out”). Ocazional, cineva ne roagă chiar să regândim obiceiul de a mitui copiii cu abțibilduri sau mâncare. Dar trebuie să cauți foarte mult ca să găsești un cuvânt descurajant despre ceea ce este numit cu indulgență întărire pozitivă.
Ca să nu fie neînțelegeri, ideea nu este să punem la îndoială importanța sprijinirii și încurajării copiilor, nevoia de a-i iubi, de a-i îmbrățișa și de a-i ajuta să se simtă bine în pielea lor.
                 Lauda este, totuși, o cu totul altă poveste. Iată de ce:
1. Manipulează copiii
Să presupunem că oferi o recompensă verbală pentru a întări comportamentul unui copil de doi ani care mănâncă fără să dea pe jos sau al altuia de cinci ani care își strânge acuarelele. Cine trage foloasele? Este posibil ca a le zice copiilor că au făcut o treabă bună să aibă mai puțin de-a face cu nevoile lor emoționale și mai mult cu confortul nostru?
Rheta DeVries, profesor la Universitatea din Northern Iowa, numește aceste laude ”control îndulcit”. La fel ca recompensele tangibile – sau pedepsele – acestea sunt un mod de a-i face pe copii să se supună dorințelor noastre. Pot fi eficiente în a obține acest rezultat (cel puțin pentru o vreme), dar diferă mult de a lucra împreună cu ei – de exemplu, atrăgându-i într-o discuție despre ce face ca o clasă (sau o familie) să funcționeze bine sau cum sunt afectați ceilalți de ceea ce facem sau nu facem. A doua abordare este mult mai respectuoasă și e mult mai probabil să îi ajute pe copii să devină adulți grijulii.
Motivul pentru care lauda poate funcționa pe termen scurt este faptul că cei mici sunt însetați de aprobarea noastră. Dar avem responsabilitatea de a nu exploata această dependență pentru propria comoditate. Un ”Bravo!” pentru a întări ceva ce ne face viețile puțin mai ușoare poate fi un exemplu de profit de pe urma dependența copiilor. Copiii pot ajunge să se simtă manipulați, chiar dacă nu pot explica exact de ce.
                  2. Transformă copiii în dependenți de laude
Ca să fim corecți, nu orice laudă este o tactică intenționată de a controla comportamentul copiilor. Uneori le facem complimente pentru că suntem cu adevărat mulțumiți de ce au făcut. Chiar și atunci, totuși, merită să analizăm cu atenție. În loc să crească stima de sine a copiilor, lauda poate mări dependența lor față de noi. Cu cât spunem mai des ”Îmi place cum ai…” sau ”Ce bine ai…”, cu atât ei ajung să se bazeze mai mult pe evaluările noastre, pe deciziile noastre despre ce e bine și ce e rău, în loc să învețe să-și formuleze propriile judecăți. Astfel ajung să-și măsoare valoarea în termeni de ce ne face pe noi să zâmbim și să le arătăm acceptare.
Mary Budd Rowe, cercetător la Universitatea din Florida, a descoperit că elevii lăudați des de profesorii lor sunt mai ezitanți în răspunsuri, mai înclinați să răspundă sub forma unei întrebări (”Ăăă, șapte?”). Tind să se distanțeze de ideea pe care tocmai au propus-o deîndată ce un adult nu este de acord. Și sunt mai puțin dispuși să persevereze într-o sarcină grea sau să-și împărtășească ideile cu colegii.
Pe scurt, ”Bravo!” nu îi liniștește pe copii; în ultimă instanță, îi face să se simtă mai puțin siguri. Poate chiar crea un cerc vicios și, cu cât îi lăudăm mai mult, cu atât ei par să aibă mai multă nevoie de laudă, așa că îi mai lăudăm puțin. Din păcate, unii copii vor ajunge adulți care au la rândul lor nevoie de cineva care să-i bată pe umăr și să le spună că ce au făcut este în regulă. Sigur nu ne dorim asta pentru fii și fiicele noastre.
             3. Le răpește copiilor plăcerea
Dincolo de chestiunea dependenței, un copil merită să se bucure de propriile realizări, să se simtă mândru de ce a învățat să facă. Merită de asemenea să decidă când să se simtă astfel. Însă, oricând spunem ”Bravo!”, îi spunem copilului cum să se simtă.
Desigur, există momente când evaluările noastre sunt adecvate, iar sfaturile noastre sunt necesare – în special în relația cu copiii mici și cu preșcolarii. Dar un șuvoi constant de judecăți de valoare nu sunt nici necesare, nici utile pentru dezvoltarea copiilor. Din nefericire, s-ar putea să nu se fi înțeles că ”Bravo!” este o evaluare la fel ca ”Foarte urât!”. Cea mai importantă trăsătură a unei judecăți pozitive nu este faptul că e pozitivă, ci că este o judecată. Iar oamenilor, inclusiv copiilor, nu le place să fie judecați.
Prețuiesc momentele în care fiica mea reușește să facă ceva pentru prima oară sau face ceva mai bine decât până atunci. Dar încerc să mă opun tendinței de a-i spune ”Bravo!” pentru că nu vreau să-i stric bucuria. Vreau să-și împărtășească plăcerea cu mine, nu să se uite la mine așteptând un verdict. Vreau să exclame ”Am reușit!” (așa cum face deseori), nu să mă întrebe nesigură ”A fost bine?”.
              4. Îi face să-și piardă interesul
”Ce pictură frumoasă!” îi poate face pe copii să continue să picteze cât timp ne uităm la ei și îi lăudăm. Dar, ne avertizează Lilian Katz, una dintre figurile de autoritate ale țării în educația timpurie, ”odată ce atenția este retrasă, mulți copii nu se vor mai apropia de acea activitate vreodată”. Într-adevăr, un corp impresionant de cercetări științifice a arătat că, cu cât îi recompensăm mai mult pe oameni, cu atât tind mai mult să-și piardă interesul pentru ceea ce au avut de făcut ca să capete recompensa. Căci scopul nu mai e să deseneze, să citească, să gândească sau să creeze – ci să obțină răsplata, fie că e o înghețată, un abțibild sau un ”Bravo!”.
Într-un studiu tulburător condus de Joan Grusec de la Universitatea din Toronto, copiii mici care erau frecvent răsplătiți pentru dovezile de generozitate tindeau să fie mai puțin generoși în viața de zi cu zi decât alți copii. De fiecare dată când auziseră ”Ce frumos ai împărțit cu copiii!” sau ”Sunt așa de mândru de tine că ai ajutat!” deveniseră mai puțin interesați să împartă sau să ajute. Aceste acțiuni au ajuns să fie văzute nu ca ceva valoros în sine, ci ca ceva ce trebuie făcut pentru a obține o anumită reacție de la un adult. Generozitatea a devenit un mijloc de a atinge un scop.
Îi motivează lauda pe copii? Sigur că da. Îi motivează să obțină laude. Din păcate, asta se întâmplă deseori pe socoteala interesului față de acțiunea care a stârnit lauda.
               5. Reduce reușita
Ca și cum nu ar fi fost de-ajuns că lauda poate submina independența, plăcerea și interesul, ea poate de asemenea interveni în calitatea acțiunilor copiilor. Cercetătorii confirmă constant faptul că cei care sunt lăudați pentru că s-au descurcat bine la o sarcină creativă tind să se încurce la următoarea – și nu o rezolvă la fel de bine precum copiii care nu au fost lăudați deloc.
De ce se întâmplă asta? În parte pentru că lauda creează presiunea de ”a continua să se descurce bine” care îi împiedică să facă tocmai asta. În parte pentru că interesul pentru ceea ce fac s-ar putea să fi scăzut. În parte pentru că sunt mai puțin dispuși să-și asume riscuri – o cerință indispensabilă pentru creativitate – deîndată ce încep să se gândească la modul în care să mai primească recompense verbale.
Mai general, ”Bravo!” este o reminiscență a unei abordări a psihologiei care reduce viața umană la comportamente care pot fi observate și măsurate. Din nefericire, aceasta ignoră gândurile, sentimentele și valorile care stau în spatele comportamentelor. De exemplu, un copil poate împărți o gustare cu un prieten pentru a atrage lauda sau pentru a se asigura că celălalt copil mănâncă destul. Lauda pentru că a împărțit ignoră aceste motive diferite. Mai rău, chiar promovează motivul mai puțin dezirabil făcându-l pe copil mai predispus să vâneze lauda în viitor.

Efectele televiziunii si internetului asupra sanatatii mentale

VIRGILIU GHEORGHE este biofizician, doctor al Universitatii Aristotel din Tesalonic (titlul lucrarii: ‘Televiziunea si mijloacele video-audio ca factori în formarea etosului omului contemporan’). Autor al volumelor de stiinta ‘Efectele televiziunii asupra mintii umane’ (4 vol.), ‘Pornografia — Maladia secolului XXI’ (2011) etc. Coordonator al sectiunii stiintifice a revistei Familia Ortodoxa.

Fiind foarte preocupat de studierea efectelor pe care presiunea tehnologiei si a media le exercita asupra omului contemporan, el face cunoscute riscurile pe care acestea le comporta pentru sanatatea mentala a oamenilor, pentru succesul scolar si profesional al tinerilor noii generatii, pentru viata familiilor din societatea româneasca. În cartile si conferintele sale încearca totodata sa ofere solutii practice la problemele constatate.